Ceva vechi, ceva nou, ceva de imprumut, ceva albastru

„Something old, something new, something borrowed, something blue, and a silver sixpence in her shoe.” , este o zicală veche din Anglia Victoriană, potrivit căreia, în ziua nunții, niciunei mirese nu trebuie să-i lipsească cinci accesorii esențiale: ceva vechi, ceva nou, ceva împrumut, ceva albastru și o monedă de argint în pantof. Tradiția se păstrează fără moneda de argint, în cele mai multe cazuri.

Ceva vechi
Ceva vechi
Semnifică trecutul pe care mireasa îl lasă în urmă pentru a începe o viață nouă și o familie nouă. Viitoarea mireasă poate alege un obiect vechi de-al bunicii ei sau de al mamei – un colier, cercei care s-ar potrivi cu ținuta de nuntă, o brățară etc.

Ceva nou
Ceva nou
Simbolizează tot ceea ce viitoarea mireasă va dobândi prin căsătorie. Acest obiect îi va asigura un viitor fericit în noua familie, plin cu bucurii, realizări și optimism. Nu este nevoie de nimic în mod special dat fiind faptul că rochia și restul accesoriilor vor fi noi.

Ceva împrumutat
Ceva împrumutat
Este un obiect care reprezintă încrederea pe care viitoarea mireasă trebuie să o aibă în famile, prieteni și rude. Aceștia ar trebuie să-I fie alături și la bine și la rău. De obicei acesta este tot un accesoriu care se poate asorta cu vestimentația miresei.

Ceva albastru
Ceva albastru
În trecut, marginile veșmintelor mirilor erau albastre pentru a simboliza fidelitatea, dragostea și modestia noului cuplu. Astăzi această culoare reprezintă toate elementele care alcătuiesc o viață fericită, prosperă și plină cu realizări. Albastrul simbolizează puritate, loialitate, iubire, noroc și prosperitate.
Pentru că este o culoare care nu se asortează cu ținuta tradițională de nuntă, obiectul poate fi ascuns – lenjerie intima albastră sau o jartea albastră.

Moneda de argint din pantof
Moneda de argint din pantof
Acest talisman simbolizează bunăstarea financiară a viitoarei familii. Pentru că este incomod și poate deveni deranjant pentru mireasă s-a renunțat la el.

Coafura și machiaj

Machiajul din ziua nunții este la fel de important ca și rochia de mireasă. Trebuie să fie reprezentativ pentru mireasă, potrivit, în ton cu rochia și să scoată în evidență cele mai frumoase trăsături ale miresei. Dacă există tipuri de femeie care nu se machiază prea des, cu ocazia nunții trebuie să facă o excepție.

cele mai frumoase trăsături ale miresei
Fiecare femeie care se mărită își alege machiajul în funcție de personalitate și de trăsăturile fizice pe care le are. Însă indiferent de individualitatea fiecăreia, o regulă esențială pentru un machiaj reușit este bunul simț – machiajul nu trebuie să fie strident și nici prea încărcat. Indicat este ca viitoarele mirese să se lase pe mâna experților pentru a nu da greș.

Coafura se va face tot de un profesionist
Machiajul făcut în ziua nunții trebuie să dureze 24 de ore, așa că dacă este necesar se va reface sau ajusta pe parcursul zilei sau seara înainte de marea petrecere.

Fiecare femeie care se mărită
Alegerea unui machiaj potrivit se face în funcție de rochia de mireasă (o rochie foarte încărcată are nevoie de un machiaj discret, pe când una simplă se asortează foarte bine cu un machiaj mai pronunțat), de vremea de afară (dacă este prea cald, prea frig sau umiditate prea mare se vor folosi produse speciale) și nu în ultimul rând de tipologia femeii.

în funcție de rochia de mireasă
Coafura se va face tot de un profesionist, pentru a se potrivi cu machiajul și cu rochia și pentru a dura cât mai mult posibil. La aranjatul coafurii se va ține cont de dorința miresei, dacă vrea sau nu să poarte voal. Stilul ales pentru aranjarea părului trebuie să o facă pe mireasă să strălucească și să uimească nuntașii prin frumusețe, eleganță și unicitate. Este indicat, în alegerea coafurii, să se țină cont și de ce accesorii (cercei, colier, alte podoabe de pus în păr) se vor purta.

să uimească nuntașii prin frumusețe eleganță și unicitate
Înainte de ziua nunții este recomandat să se facă o probă a machiajului și a coafurii pentru a ca viitoarea mireasă să fie sigură că rezultatul final va fi cel pe care și-l dorește.

Petrecerea burlăcițelor

Ca și în cazul petrecerii burlacilor și viitoarea mireasă trebuie să aibă parte de o ultimă petrecere în care să își ia adio de la zilele de burlăcie. Domnișoarele de onoare împreună cu nașa au datoria să-i organizeze celei care urmează să își pună pirostriile un eveniment de neuitat.

Cine va participa
Cine va participa?
Organizarea petrecerii burlăcițelor începe cu lista invitatelor. Trebuie chemate cele mai bune prietene ale viitoarei mirese și rude de gen feminin, dacă are. Toate invitatele trebuie să se cunoască între ele și să se asigure că noaptea va fi un real succes.

un cadou simbolic viitoarei mirese
Când și unde se va ține petrecerea?
Data trebuie stabilită din timp și sub nicio formă nu trebuie pusă cu o seară înaintea nunții. De obicei se pune cu un week-end sau două înaintea marelui eveniment. Dacă doriți să organizați o petrecere într-un bar, club, pub sau restaurant, țineți cont de câte persoane vor fi prezente și faceți rezervările din timp. Gândiți-vă bine la locul pe care îl veți alege. Acesta trebuie să fie pe placul viitoarei mirese, pentru ca ea să se simtă cât mai bine acolo. Dacă faceți petrecerea la cineva acasă țineți cont de preparatele și de băuturile care se vor consuma, să fie dintre preferatele miresei.

petrecerea la cineva acasă
Activități specifice
Petrecerile la domiciliu pot implica chemarea unui dansator profesionist sau chiar stripper care sa distreze invitatele. Se mai pot organiza diferite jocuri sau dacă totul se întâmplă în locuri publice se pot face dedicații muzicale special pentru regina serii.

Când și unde se va ține petrecerea
Domnișoarele de onoare și nașa sunt responsabile cu plata întregului eveniment și trebuie să se asigure că întreaga seară va decurge impecabil. Tot ele trebuie să ia un cadou simbolic viitoarei mirese. Cele mai frecvente cadouri care se fac cu acest ocazii sunt lenjerii cat mai sexy, pe care viitoarea mireasă să le poarte în noaptea nunții sau în luna de miere.

Activități specifice

Ciorba de potroace

Ciorba de potroace este o delicatesă culinară, preparată în special cu ocazia nunților, care se consumă doar împreună cu familia și apropiații acestora, a doua zi după marele eveniment. Este gătită de proaspăta mireasă a doua zi după petrecerea nunții și are ca rol, printre altele, alungarea mahmurelii. Nașii împreună cu familiile mirilor se adună la cei abia căsătoriți acasă, sau la socrii, pe la ora prânzului, după ce se trezește toată lumea, pentru a se delecta cu acest fel inedit de mâncare dar și pentru a trage concluzii referitoare la desfășurarea întregului eveniment și a schimba impresii.

wedding meal

În trecut acest eveniment avea loc pentru a sărbători virginitatea miresei, însă, în zilele noastre petrecerea se ține doar simbolic și are ca scop și binecuvântarea noii familii, pentru ca ei să aibă o căsnicie lungă, fericită, prosperă și sănătoasă.

Ciorba de potroace este o delicatesă culinară

În mod tradițional, pentru ciorba de potroace este nevoie de măruntaie de pui (inimi și pipote) dar în funcție de zonă sau de dorințele celor care o vor mânca se poate face și din alte bucate de carne (curcan, rață, miel, porc, oaie), legume (țelină, ceapă, leuștean, roșii, ardei, morcovi, păstârnac, pătrunjel etc.), orez și multa zeamă de varză sau borș pentru acrit. O ciorbă perfectă care va trezi petrecăreții și le va alunga starea de mahmureală și greața este o ciorbă grasă și acră. Și, în plus, o ciorbă delicioasă, gătită ca la carte, va demonstra abilitățile de bucătăreasă desăvârșită ale proaspetei neveste, va stârni laudele rudelor și aprecierile soțului.

pentru a sărbători virginitatea miresei

De cele mai multe ori rudele se întind la un pahar de vorbă după masă și în acest mod petrecerea începută cu o seară înainte continuă cu succes.

petrecerea începută cu o seară înainte continuă cu succes

Există situații în care mirii refuză să mai respecte tradiția ciorbei de potroace din cauza oboselii sau pentru că trebuie să plece în luna de miere.

wedding flowers

Transportul mirilor

Transportul mirilor de acasă, la biserică și apoi la locul unde va avea loc petrecerea este un lux pe care orice cuplu ar trebui să și-l permită in ziua nunții. Foarte mulți aleg această variantă, de a închiria un automobil, chiar dacă au mașină personală din diverse motive. Fie că va fi vorba de un automobil de lux, de o limuzină sau de o mașină de epocă, vehiculul care va transporta cuplul proaspăt căsătorit trebuie să fie impunător și diferit de mijloacele de transport obișnuite.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prețurile variază, în funcție de firma de la care se închiriază dar și în funcție de timpul pentru care se rezervă mașina.

automobilul special le va face cu siguranță nunta specială

Foarte important este ca automobilul să fie în ton cu tematica aleasă. La fel de important este să se ia si o marjă de eroare, legată de durata drumurilor, să se facă rezervarea din timp și să se verifice traseele înainte de a porni la drum, pentru a nu întârzia la propria petrecere.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Cele mai populare modalități de transport:

  • Limuzinele – sunt perfecte pentru evenimentele ce necesită deplasări îndelungate. Prețurile variază între 100 și 150 de euro pentru 60 de minute.
  • Mașinile de epocă –perfecte pentru cei care preferă stilul vinage sau retro. Aduc un plus de eleganță și de unicitate evenimentului. Prețurile pot varia între 60-70 euro/ora
  • Trăsură – sunt printre cele mai căutate deoarece aduc un aer regal întregii ceremonii și se potrivesc multor tematici. Pentru o plimbare de cinci ore cu trăsura mirii trebuie să scoată din buzunare în jur de 800 de euro.
  • Microbuzele – se potrivesc cel mai bine în cazul nunților cu mulți invitați.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Prețurile nu ar trebui să fie un impediment pentru unul dintre cele mai importante evenimente din viața oricărui cuplu. Indiferent de alegerile pe care le vor face mirii automobilul special le va face cu siguranță nunta specială.

Limuzinele – sunt perfecte

Rochia de mireasă

Rochia de mireasă este totul. Este cel mai important element din cadrul unei nunți, pentru ca orice mireasă este să fie perfectă, unică și să stârnească admirația tuturor. Este mai mult decât evident că fiecare mireasă își va alege rochia după preferințele sale, însă există câteva criterii după care se poate alege rochia perfectă, pentru cele care încă nu știu ce vor.

Cumpărată sau închiriată

Forma și culoarea

În primul rând croiala trebuie să fie pe măsura siluetei miresei. În funcție de forma corpului fiecărei femei este bine să se aleagă un mode care scoate în evidență calitățile trupului și nu defectele. Nuanța rochiei este de asemenea, importantă. Multe mirese renunță la clasicul alb imaculat în detrimentul altor culori calde și vii. De la nuanțe de alb-fildeș, alb-argintiu, alb-cretă până la crem, bej și tente mai îndrăznețe de roșu sau chiar negru. Culoarea rochiei se alege și în funcție de culoarea pielii.

Forma și culoarea

Rochiile pot avea sau nu trenă, pot fi cu sau fără crinolină iar voalul va fi sau nu prezent în vestimentația miresei în funcție de modelul rochiei.

Multe mirese renunță la clasicul alb imaculat

Cumpărată sau închiriată?

Este foarte important ca viitoarea mireasă să țină cont de faptul că va purta rochia de mireasă numai în ziua nunții. S-a renunțat de mult la obiceiul de a cumpăra rochia și mai nou se închiriază. Închiriatul rochiei este mai ieftin și nu vă va da bătăi de cap cu privire la depozitare ei după momentul nunții. Însă trebuie să aveți grijă de ea pentru că orice avariere a ei vă va costa.

pantofii, geanta și bijuteriile

După găsirea rochiei perfecte se vor alege si accesoriile – pantofii, geanta și bijuteriile, și buchetul și se va ține cont de aspectul rochiei pentru a putea fi asortată cu ținuta pe care o va avea mirele. Deși poate părea cea mai grea alegere de făcut, pentru că variantele de modele sunt nenumărate, trebuie să rețineți că există o rochie perfectă pentru orice femeie. Important este să se aleagă o rochie care să se așeze bine pe mireasă și mai ales care să fie comodă.

Rochiile pot avea sau nu trenă

Alegerea nașilor

Nașii au un rol esențial în viața viitorului cuplu căsătorit. Ei sunt martorii și garanții jurămintelor depuse de cei care își leagă destinele si ai longevității legăturii acestora. Nașii trebuie să fie un model pentru miri, să le arate drumul corect în căsnicie, să îi sfătuiască și susțină dacă au nevoie, să le fie alături necondiționat, la bine și la greu. Din aceste motive alegerea nașilor este o operațiune delicată. Există superstiția conform căreia nașii trebuie să formeze un cuplu bine închegat, să fie și ei căsătoriți religios și să aibă o relație fericită. Astfel, vor purta noroc viitorilor miri.

Alături de miri, nașii trebuie și ei să întâmpine invitații

Cei mai buni prieteni sau rude?

Cel mai indicat este să se aleagă oamenii cei mai apropiați ai cuplului, care au cât mai multe lucruri în comun cu aceștia și aspirații apropiate. Pentru relația dintre nași și miri ar trebui să dureze o viață întreagă, încrederea este un criteriu esențial în alegerea lor.

Cei mai buni prieteni sau rude

Responsabilități

Nașii trebuie să cumpere lumânările pentru nună, voalul miresei, turta miresei, o oglindă și basmaua care va înlocui voalul miresei la miezul nopții. Buchetul miresei este cumpărat tot de nași iar la petrecere ei trebuie să facă darul cel mai consistent, la masă. Nașii se vor implica și în alegerea verighetelor, a rochiei de mireasă și a costumului mirelui.

în alegerea verighetelor

Nașii trebuie să asiste mirii în timpul pregătirilor pentru petrecerea cea mare. Îi vor ajuta să se îmbrace, împreună cu domnișoarele și cavalerii de onoare și se vor asigura ca tot ceremonialul nunții să decurgă cum trebuie. Nașul este responsabil de coordonarea petrecerii și de buna funcționare a tuturor lucrurilor.

Nașii au un rol esențial

Alături de miri, nașii trebuie și ei să întâmpine invitații.

La o săptămână după nuntă, nașii trebuie să meargă la biserica unde a avut loc cununia împreună cu proaspeții soți și cu lumânările de cununie pentru ca întregul ceremonial religios să fie finalizat.

Responsabilități

Verighetele

Verighetele simbolizează legământul din iubire făcut între doi oameni. Este cercul fără început și fără de sfârșit, fără limite al iubirii.

wedding ring 1

Încă din antichitate oamenii au simțit nevoia să găsească un simbol pentru iubirea lor, ceva ce numai în doi poate căpăta însemnătate și eternitate. Dacă la început, în cele mai vechi timpuri îndrăgostiții își confecționau inelele de căsătorie din ierburi, primele verighete făcute din fier au apărut în secolul I d. Hr. Abia mai târziu metalele prețioase au înlocuit fierul, când în anul 860 d. Hr., Papa Nicolae I a declarat că la căsătorie mirele trebuie să-și dovedească suportul financiar fată de viitoarea mireasă prin dăruirea unui inel prețios.

wedding ring 2

Obiceiul punerii verighetei pe degetul inelar al mâinii stângi are diferite însemnătăți. Potrivit uneia dintre credințe, de la inelarul stâng pornește “vena amoris” – vena dragostei, care duce către inimă, fiind o prelungire a inimii. În credința chineză se spune că pe degetul inelar există anumite meridiane care au legătură cu procesul de căutare a partenerului de viață iar punerea inelului pe acest deget va bloca acele meridiane și astfel cautarea sufletului pereche va fi oprită.

wedding ring 3

Felul în care vor arăta verihetele depinde exclusive de dorințele mirilor. Materialul din care vor fi făcute, modelul lor, posibile gravure pe interior care să le ofere unicitate și o importanță deosebită – toate aceste elemente sunt stabilite de comn acord de către partenerii care își vor lega destinele. Trebuie ținut cont de faptul ca verighetele sunt pentru totdeauna si vor fi purtate mereu de ambii parteneri.

wedding ring 4

Verighetele nu se dau jos de pe deget decât în cazul divorțului. Ce care își pierd partenerii de viață (văduvi/văduve) și aleg să nu se mai recăsătorească vor muta verigheta pe inelarul mâinii drepte și o vor purta în continuare ca simbol al iubirii eterne, chiar și după moarte.

wedding ring 5

Invitațiile de nuntă

Invitațiile de nuntă joacă un rol extrem de important în procesul de desfășurare al marelui eveniment. Practic, reprezintă cartea de vizită a cuplului care urmează să se căsătorească. Le reflectă personalitatea, stilul, gusturile și originalitatea ambilor parteneri.

Când se dau invitațiile

Când se dau invitațiile?

Dacă nunta în sine se anunță, în mod oficial, cu cel puțin patru luni înainte de data evenimentului, invitațiile se vor trimite cu 6-8 săptămâni înainte. Invitații se trimit tuturor celor pe care cuplul dorește să îi aibă alături în marea zi, chiar dacă se știe că anumite persoane nu vor putea participa.

letter and rose concept

Fie că se comandă sau se fac manual, invitațiile de nuntă au o structură standard care trebuie respectată.

  • Invitațiile încep printr-o frază, câteva cuvinte, reprezentative pentru cuplu. Fie că este un citat, o replică celebră sau doar o descriere foarte scurtă a relației lor, acesta prima frază trebuie să acapareze atenția invitaților.
  • Urmează datele personale – numele mirilor, numele părinților și numele nașilor.
  • Cea mai importanta parte va fi așezata în mijlocul invitației – data, ora si adresele unde vor avea loc evenimentele (cununia civilă, cununia religioasă și petrecerea).
  • La sfârșit, invitații sunt rugați să confirme dacă vor participa sau nu la eveniment și se trec apoi datele de contact ale mirilor (numerele de telefon).

reprezintă cartea de vizită a cuplului

Restul detaliilor, legate de forma, culoarea, materialele din care vor fi făcute invitațiile  și textul rămân la latitudinea mirilor. Cu cât reușesc să fie mai creativi, mai originali și mai îndrăzneți cu atât invitațiile  vor fi mai speciale și impresionante. Când se fac invitațiile de nuntă trebuie să se țină cont de tematica și de stilul nunții. Pentru că toate elementele trebuie să se îmbine și să se asorteze armonios.

envelope and rose

Foarte important este să se facă întotdeauna mai multe invitații decât numărul persoanelor la care vor fi împărțite. În acest fel dacă mai apar persoane noi, între  timp, sau care au fost uitate să poată primi și ei invitații.

envelope and rose

Cocardele

Povestea cocardelor începe din vremurile vechi. Încă din timpurile medievale, cavalerii purtau flori în piept, pentru a arăta dragostea lor față de femeile pe care le iubeau. În ceremonialul nunții se credea că floricelele puse în pieptul invitațiilor vor aduce noroc celor care își leagă destinele dar și celor care împărtășesc împreună cu ei bucuria întemeierii unei noi familii.

novio

Aparent banale, cocardele pot da adevărate dureri de cap viitorilor miri care trebuie să le aleagă în funcție de diferite criterii pentru ca toată lumea să fie mulțumită (deși se știe ca niciodată nu poți mulțumi absolut pe toată lumea).

Ca și mărturiile, cocardele sunt niște accesorii specifice nunții însă nu sunt obligatorii dacă mirii hotărăsc acest lucru. Cei mai puțin tradiționaliști aleg de multe ori sa renunțe la ele spre nemulțumirea nuntașilor vârstnici care se așteaptă ca întreaga nuntă să fie făcută ca la carte, ca pe vremea lor, când anumite lucruri se respectau cu strictețe.

despre flori naturale sau artificiale

Fie că este vorba despre flori naturale sau artificiale, micile buchetele care vor fi puse în pieptul invitațiilor trebuie să fie in ton cu tematica nunții, cu rochia și buchetul miresei dar și cu felul în care au fost aranjate mesele din locul unde va avea loc petrecerea. Totul trebuie să fie armonios. Ele vor fi puse in pieptul invitaților la sosirea lor, înainte să fie duși la mese, de către domnișoarele de onoare și e către cavaleri. Fiecare participant la nuntă are dreptul să refuze să-i fie pus în piept buchețelul (doamnele refuză cel mai des în cazul în care buchețelul nu se asortează cu ținuta lor sau dacă nu doresc ca materialul rochiilor să le fie străpuns de acul cocardei) sau îl poate accepta și și-l va da jos mai târziu. Pentru cei care aleg să nu pună mărturii pe mesele nuntașilor, aceste cocarde pot servi drept mărturie și pot fi luate si păstrate de invitați ca o frumoasă amintire de la ineditul eveniment.

Povestea cocardelor

Conform tradiției cocardele sunt diferite în funcție de participanți. Astfel, mirii, nașii și părinții vor avea un tip de cocarde, domnișoarele și cavalerii de onoare au alt tip de cocarde iar invitații vor avea un alt fel.